👚 Alege costume elegante, bluze și fuste asortate de la Hermina! 👗

Cum ingrijesti articolele din lana si modal

Cum ingrijesti articolele din lana si modal
Cum ingrijesti articolele din lana si modal

Hainele din lana si modal sunt foarte populare in perioada rece a anului, pe langa faptul ca te incalzesc, ele ofera si un confort pe masura. Tuturor ne plac hainele placute la atingere, care arata bine si se mentin frumoase o perioada indelungata. Lana si modalul sunt foarte usor de intretinut daca respecti cateva reguli simple. In continuare iti vom sugera la ce trebuie sa atragi atentia si iti vom propune careva sfaturi pentru a te putea bucura cat mai mult de hainele tale din lana si modal.

Eticheta produsului
Incepe prin a verifica eticheta produsului. Eticheta va indica informatia de baza pe care trebuie sa o cunosti. Vei face cunostinta cu detaliile despre temperaturile si modurile de spalare/uscare, precum si alte instructiuni importante.

Curatare
Spre deosebire de bumbac sau materialele sintetice, lana este un material care poseda proprietati de auto-curatare. Lana respinge foarte bine murdaria si mirosurile neplacute, de aceea nu este indicat sa speli un produs din lana dupa fiecare purtare. De cele mai multe ori, este suficient sa o aerisesti bine intr-un loc cu aer proaspat dar ferit de razele soarelui. Iti recomandam sa speli haina din lana abia la a 4/5-a purtare.

Ca si lana, modalul poseda proprietati igienice ridicate printre care capacitatea de absorbtie si de evaporare extrem de rapida ceea ce te va face sa nu simti ca ai transpirat atunci cand vei purta haine din modal. Ventilarile sunt binevenite dupa fiecare purtare iar spalarile ar trebui sa fie putin mai dese comparativ cu lana.

Spalare automata
Din cauza ca hainele din lana si modal sunt executate din tesaturi fine, recomandam sa le speli folosind masina de spalat dar neaparat numai dupa ce ai verificat cu precautie daca aceasta iti permite sa alegi un regim optim de spalare - conform instructiunilor de pe eticheta. Alege cea mai mica temperatura (maxim 30 de grade) si cele mai mici rotatii.
Pune hainele intr-un sac de spalat, astfel incat sa nu se incurce, si spala-le separat de alte haine. Adauga un detergent delicat, preferabil un detergent special pentru lana.

Spalare manuala
Daca masina ta de spalat nu permite spalarea hainelor din lana sau modal conform cerintelor etichetei, le poti spala manual. Intr-un vas incapator toarna apa cu temperatura de maxim 30 de grade. Adauga detergentul delicat sau special pentru lana. Dupa dizolvarea detergentului poti incepe spalarea, folosind inmuierea si apasarea. Pentru a evita aparitia scamelor si a deformarilor, iti sugeram sa aplici miscari cat mai blande. Categoric nu intinde sau ghemui foarte tare haina uda.

Clatire
Ruleaza usor haina pentru a stoarce fin apa din ea, fara a trage sau a apasa puternic. Schimba apa si clateste folosind aceleasi miscari delicate ca si in pasul precedent. Clatirea se va face mereu intr-un vas si nu direct sub jetul de apa deoarece presiunea apei va deforma fibra.

Stoarcere
La finalul clatirii, scoate haina din apa tinand-o un pic deasupra pentru ca apa sa cada liber din ea, nu o strange ci doar tapeteaza usor. Intinde haina pe un prosop folosind o suprafata plana (culcata). Ruleaza haina impreuna cu prosopul sau pune un al doilea prosop deasupra, in timp ce strangi si presezi usor pentru a indeparta apa. Foloseste un prosop alb pentru a evita riscul transferului de culoare pe haina.

Uscare
Este recomandata uscarea pe o suprafata plana care permite circularea aerului cum ar fi uscatorul de rufe. Acest moment este perfect pentru a ajusta forma hainei in caz ca a suferit careva deformari anterioare. Nu este permisa uscarea in pozitie verticala, cu atat mai mult atarnarea cu carlige pe funie.

Indepartarea pilozitatii
Daca au avut loc greseli in modul de intretinere sau spalare a hainelor din lana acestea pot sa isi piarda aspectul initial din cauza pilozitatii. Nu te intrista, poti indeparta pilozitatea cu o perie speciala sau cu un pieptene pentru haine.

Depozitare
Pentru ca hainele din lana si modal sa isi pastreze aspectul frumos, iti sugeram sa nu le pui pe umerase ci sa le impaturi. Ca si la spalare, evita sa le expui la soare direct sau la surse de caldura, deoarece acestea pot deteriora fibrele. Totodata, ai grija de dulapul tau folosind produse de indepartare a moliilor.

In concluzie, chiar daca la prima vedere lana si modalul pot parea niste materiale care necesita o atentie deosebita, ai putut vedea ca intretinerea lor este destul de simpla. Urmand aceste recomandari, te poti descurca de minune fara a apela la servicii de curatare profesioniste. Speram ca aceste sfaturi te vor ajuta sa te bucuri de caldura si aspectul frumos al hainelor tale din lana si modal cat mai mult timp.


 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!